Basescu si presedintele arhetipic

Copiez in continuare cu nonsalanta. Sunt unele lucruri pe care nu le pot spune atat de bine; anumite idei sunt prea importante pentru a nu ceda impulsului de a le posta aici, la mine, pentru a le citi cat mai multa lume.

Imi cer scuze de la Radu Gonciar, care a postat acest text inainte de alegeri. E prea bun, il reproduc aproape integral. Va recomand sa cititi cu atentie blogul sau, e bun. Foarte bun.

"Dintre toţi preşedinţii pe care i-a avut România, cel mai român dintre toţi - o spun cu oarecare tristeţe - a fost Ceauşescu. Needucat, nedus la biserică, nătâng, venit de pe gârlă în toate domeniile, ţărănoi la caracter, în sensul ceapist al cuvântului, patriot de peluza a doua, când est, când vest, după cum bate vântul, umanist de cârciumă, cu un simţ al umorului destul de vag - pe scurt, un caracter pe care-l extragi aproape la întâmplare din orice bodegă mioritică. Faptul că el a fost primul preşedinte din istoria românilor oferă o enormă legitimitate sistemului republican, cu care Ceauşescu aproape că se identifică. Am putea să spunem chiar că el este arhetipul preşedintelui român, modelul totemic care stă la baza instituţiei prezidenţiale în România.

Între preşedinte (recte Ceauşescu) şi popor există o legătură intimă şi indisolubilă. Astea nu sunt lozinci. Dacă ai să-i întrebi pe alegătorii român ce fel de preşedinte îşi doresc, ai să ajungi, făcând o medie a răspunsurilor, la profilul moral al geniului Carpaţilor, pe care l-am descris în paragraful anterior. Popularitatea la români e dată de gradul de indicatorii... indicaţi deja; să-i mai spun o dată? needucat, venit de pe gârlă, ţărănoi... Comportamentul lui Băsescu din ultima vreme arată clar că el a înţeles, ştie că demnitatea lui de preşedinte român ţine de raportarea lui la Preşedintele arhetipal. Iar pentru asta e nevoie de un fel de regressus ad Ceauşescum, în parte premeditat, în parte instinctiv, n-are sens să discutăm acuma cum se produce, un fel de recurs la modelul ceauşist, care să te crediteze ca preşedinte în faţa românilor.

La nivel de discurs

Băsescu vorbeşte ca un bolşevic tipic. Tună şi fulgeră împotriva celor bogaţi, cu o aversiune pe care numai Lenin a avut-o în vremurile de glorie. Mogulii, oligarhii, petroliberalii, băncile, aceştia reprezintă de fapt răul de pe lume. Băsescu n-a înţeles mare lucru din capitalism şi nu-l interesează pe el economia de piaţă. Ieşirea lui cu privire la învăţământul românesc, care produce filozofi tâmpiţi în loc de tinichigii deştepţi, face parte din acelaşi registru. Nu discut cauzele; poate sunt reflexe ale educaţiei pe care cu toţii am primit-o în vechea orânduire; dar cauzele nu sunt relevante aici.
Există patru nuanţe ceauşiste ale discursului de stânga şi toate patru se regăsesc la Băsescu. Prima este coordonata naţionalist-xenofobă. De la episodul prea ne-am ascuns în spatele lui Vadim până la ţigancă împuţită sau armean incompetent, regăsim această coordonată în ieşirile actualului preşedinte. A doua nuanţă este policalificarea şefului statului, care dă indicaţii preţioase truditorilor de pe şantierele patriei, intelectualilor, agricultorilor etc. A treia nuanţă este poziţia crucială a şefului statului în politica internaţională. Ceauşescu a reuşit să-şi formeze mitul unui diplomat cu abilităţi neobişnuite, care-i împăca pe evrei cu palestinienii şi pe ruşi cu americanii. Deşi departe de adevăr, acest mit e crezut şi propovăduit şi astăzi de unii dintre apropiaţii lui Ceauşescu, majoritatea peremişti. Cu axa Bucureşti - Londra - Washington, Băsescu a vrut să-şi creeze şi el o imagine de lider care contează cu adevărat în lume. Încă lucrează la o asemenea imagine. În sfârşit, a patra nuanţă este dimensiunea mesianică a şefului statului, supus pe nedrept unei victimizări. Acest lucru cere o îndreptare şi pentru aceasta sunt necesare nominalizarea publică a celor vinovaţi (în cazul lui Ceauşescu, agenturile străine, în cazul Băsescu, mogulii şi oligarhii) şi o eshatologie (societatea socialistă multilateral-dezvoltată a lui Ceauşescu s-a transformat, la Băsescu, într-un să trăiţi bine la fel de limpede programat în timp).
Nu pot să trec cu vederea unele mici distorsiuni în vorbirea lui Băsescu, care contează pentru imaginea lui de Ceauşescu reîncărcat. Îmi imaginez un proces al lui Băsescu în care avocatul să-i zică (cu acel l rusesc al lui Băsescu): „nu vrei să răspunzi la întrebărle noastre, întrebărle, cum le ziceai dumneata.“ (Aluzie la o remarcă similară privind muncipiile lui Ceauşescu; asta pentru cei care nu cunosc procesul acestuia.)

Oamenii preşedintelui

Ceauşescu s-a înconjurat de trei categorii de oameni. Prima era familia, în special Elena. Ceilalţi erau aranjaţi şi ei - Nicu era prim-secretar la Sibiu, Valentin avea echipa de fotbal Steaua, Zoia era şi ea nuş'ce şefă la un institut de matematică. Dar Elena avea o putere imensă. A doua categorie erau tâmpiţii. Cei din CC al PCR, miniştrii, oamenii de bază ai lui Ceauşescu erau tâmpiţi ca şi el. Bobu, Teleagă, Postelnicu, cu ei juca cercuri şi tot cu ei guverna ţara. În fine, a treia categorie o formau cei care-i dădeau lui Ceauşescu o atenţie deosebită, dar pe care Ceauşescu îi înlătura dacă mişcau în front: erau pupincuriştii de serviciu, Păuneştii şi Vadimii, cărora le datorăm acea greţoasă revărsare de osanale pe care tot românul era chemat să o aducă unui cizmar idiot.
Aceste trei categorii pot fi desluşite uşor în cazul Băsescu. Cu EBA, nimeni zdravăn la cap nu se mai îndoieşte de traficul de influenţă pe care-l face Băsescu în favoarea propriei familii. Pe post de Elena Ceauşescu e însă o Elenă softcore, potrivită pentru democraţie, Elena Udrea. În privinţa tâmpiţilor: Emil Boc e de fapt Emil Bobul băsesc; şi nu uitaţi că Teleagă e socrul lui Popoviciu, oligarhul bun al lui Băsescu. Cât despre Păuneşti şi Vadimi, rolul lor e jucat azi de Patapievici şi Liiceanu, al căror derapaj moral mi se pare îngrijorător.

O ultimă precizare

Nu vreau să afirm că există o asemănare congenitală între Ceauşescu şi Băsescu. E vorba de cu totul altceva: că Băsescu, simţind că a fi Ceauşescu înseamnă cu adevărat a fi puternic în România, vrea să fie Ceauşescu, în sens noicaesc: Băsescu devine întru Ceauşescu. Bătălia pentru fotoliul prezidenţial, din 2004, l-a costat un efort enorm, întrucât avea de înfruntat un contracandidat cu un coeficient de ceauşism mult mai mare decât el. Băsescu a recuperat şi a câştigat; partea proastă pentru noi ca popor şi bună pentru el şi udrele lui e că n-a fost doar o strategie de campanie. Băsescu nu s-a oprit şi a punctat înainte, iar ceauşizarea lui e un proces în plină desfăşurare.
Ţineţi minte ce vă spun: trifuncţionala, discursul şi oamenii, toate pe model ceauşist, vor alimenta campania lui Băsescu din 2009. Oamenii îl vor recunoaşte în el pe preşedintele arhetipal, pe Ceauşescul lor drag, şi îl vor vota ca imbecilii la toamnă.

A baby on the other side

Am gasit aici. Am copiat mot-a-mot. Sper sa nu se supere autorul, dar m-a impresionat profund.

"Human babies are on one side of the shop window. They accompany their parents while they shop at the market. Non-human babies unfortunately are on the other side. Inside. Dead, carved and labelled. Refrigerated to avoid their muscles for rottening too soon. Ready to be bought. They also accompany their parents, but on the counter, while others do their shopping."

PDL + PNTCD aripa Milut = ?

Se vorbeste tot mai des despre o posibila mutare surpriza a PD-ului, a se citi a lui Basescu.

Este necesar pentru a intra in subiect sa conturam o imagine a PNTCD azi.

De-a lungul timpului din PNTCD au fost exclusi aproape toti taranistii. Acest lucru s-a intamplat in special in ultimii 6-7 ani, debutand insa la scurt timp dupa ce PNTCD nu a mai intrat in parlament in urma alegerilor din 2000.

Ultima mutare a celor care au dorit cu tot dinadinsul disparitia identitatii PNTCD a dus la crearea unui al doilea PNTCD, nerecunoscut insa de autoritati.

Daca ne intrebam unde sunt taranistii, aceia de la inceputul anilor 90, cei care au condus PNTCD pana in 2000, ei bine, daca ne punem aceasta intrebare, un raspuns e cert: ei NU sunt in PNTCD-ul unui oarecare Milut, cel care detine prin vointa stupida a sistemului de justitie stampilele si sediile.

Cum, ma veti intreba, nici Ion Diaconescu? nu, detinutul politic Ion Diaconescu, unul dintre supravietuitorii temnitelor comuniste, este exclus din PNTCD. De un oarecare Milut.

Ok, dar surorile Coposu? Pai nici ele nu o duc mai bine, un oarecare Milut le-a izgonit din PNTCD, partidul reinfiintat la revolutie de Corneliu Coposu.
Bun, atunci mai tinerii pe Remus Opris si Dudu Ionescu, nici ei nu mai sunt in PNTCD? Nu, si ei au fost exclusi, unii chiar de mai multe ori.

Nici alti membri marcanti ai PNTCD din perioada postdecembrista nu se mai regasesc printre taranistii de azi: Gheorghe Ciuhandu, Vlad Rosca, Tanase Barde, Nicolae Ionescu Galbeni, Ioan Avram Muresan, Radu Sarbu si multi multi altii.

Tineretul taranist mai e? Macar ei... Nu, nici ei nu mai sunt. Kala Popescu e intre cei cu partidul in ilegalitate. Marius Bostan nu mai e nici el, Misu Popescu, Cristi Popescu, Horatiu Tica, Ghidau, Gheorghiu, Dan Nichita, Alina Bita, (ma opresc aici din enumerare doar din motiv de ora tarzie), nici unul nu mai e in PNTCD.

TUNTCD? trecand peste faptul ca organizatia este desfiintata de mult, Bogdan Pitigoi, Florin Petrescu, Bogdan Grigorescu, Andrei Marinescu, Corado Toader, Laurentiu Fufezan, Gabi Udrescu, Mihai Sava, Mihai Persoiu, Tibi Dekany, samd nu mai sunt in PNTCD.

Elevii? ce sa mai zic, Daria Lazarescu, Dan Stoenescu, Dolfi, Alexandru Popescu, Andrei Buiceag si multi altii, ati ghicit, nici ei nu mai sunt in PNTCD.

Intregi generatii de taranisti sunt azi in afara PNTCD. Excluse la un moment dat de vreo conducere incompetenta sau autoexilati, taranistii, TOTI TARANISTII se gasesc azi in afara PNTCD.

Cine mai e azi in PNTCD? Pai v-am spus: un oarecare Milut. Inconjurat de o curte de atarnatori la buzunarul sau si al sponsorilor lui, acest Milut este PNTCD.
Alaturi de el sta un alt dubios al tranzitiei, Aurelian Pavelescu. Nici unul dintre nu are nici o legatura cu PNTCD, cu taranistii ori cu crestin - democratia. PNTCD-ul lui Milut e o impostura.

Acum ca am clarificat ce este azi PNTCD, aripa Milut, sa aruncam o scurta privire inspre unul din posibilele viitoruri care se contureaza.

Se vorbeste tot mai mult zilele acestea de o posibila fuziune a PNTCD cu PDL-ul. Adica PNTCD, gol de continut, sa fuzioneze cu un partid lipsit de credibilitate in legatura cu asa-zisa pozitionare ca partid de dreapta cat si ca doctrina, aceasta din urma fiind o combinatie intre zero si cativa termeni folositi eronat (nu mai explic aici, am mai abordat acest subiect). Mai mult, rezultatul aceste fuziuni s-ar numi PNTCD!!!

Miscarea ar fi benefica pentru PDL pentru ca ar rezolva ambele probleme, cel putin pentru ochii acelor naivi (da, stiu, e un termen prea fin), multi din pacate, care il voteaza pe Basescu. I-ar da PDL-ului o doctrina si i-ar oferi si o pozitionare pe dreapta mai credibila.

Concluzia mea este ca Traian Basescu incepe sa copieze pas cu pas ce au facut comunistii la inceput: locul partidului social democrat al lui Titel Petrescu este in zilele noastre luat de PNTCD. "Alte masti, aceiasi piesa, alte guri, aceiasi gama"

Intr-adevar, sunt si alte similitudini amenintatoare intre politica promovata de Basescu&PDL si partidele bolsevice din Rusia si comuniste din Europa de Est de la inceputul secolului trecut. Promit insa ca voi dezvolta acest subiect intr-un post viitor.

PS Ati observat ca Basescu, la anuntarea victorei sale, si-a pus pe cap o sapca cu insemnele PNTCD? Mie unul mi-au dat lacrimile.

Securitatea a invins PCR - CTP dixit

Asta era, pana sa il citesc pe CTP, si parerea mea. CTP insa spune si alte lucruri corecte, care mi se adreseaza direct: chestia cu emigrarea de pilda.

Ca sa fie clar despre ce vorbesc, uite articolul sau din Gandul de azi:

„Iz ză seim picceăr“
de Cristian Tudor POPESCU | 08 DECEMBRIE 2009

Securitatea a învins încă o dată Partidul Comunist. E echitabil, dacă ne gândim că Ion Iliescu a avut două mandate şi Traian Băsescu are şi el două, Emil Constantinescu fiind un accident. Ura a învins frica. "Comuniştii" şi "capitaliştii" moguli au fost consideraţi mai periculoşi decât criza economică.

............

Declaraţia lui Traian Băsescu făcută incorect, cu 4 minute înainte de închiderea urnelor, deschide perspectiva clară unui mandat identic cu primul. Aceeaşi postură agresivă, resentimentară, cu acuze şi insulte. Dacă s-ar fi mărginit la a spune: "Am învins, haideţi să aşteptăm cifrele oficiale şi o să vedeţi că-i aşa", era în regulă. Adăugând şi zicerea tip C.V. Tudor "mitraliată" luni noaptea: "Un fleac, i-am ciuruit!" - pe cine, pe românii care nu l-au votat pe el? - avem, într-adevăr, "ză seim picceăr" ca în 2004, cum zice "noul" preşedinte. 5 ani am sperat că dl. Băsescu va învăţa să fie preşedinte. Nu mai am putere să sper şi pentru următorii 5.

Este posibil ca Mircea Geoană şi Crin Antonescu să piardă preşedinţia partidelor lor şi să fie traşi pe linie moartă sau chiar în afara politicii în urma acestei înfrângeri. În cazul d-lui Geoană, o asemenea soartă ar fi binemeritată - ar putea să se ducă să se relaxeze în exit pool, piscina unde dl. Vântu îşi îneacă vechii prieteni.

Frângerea traiectoriei politice a lui Crin Antonescu, victimă a inevitabilei combinatorici postalegeri, ar fi însă, după părerea mea, o pierdere majoră, nu numai pentru PNL, dar şi pentru politica românească. Inteligent, ferm, înzestrat cu o tărie de caracter ieşită din comun, el a fost adevăratul adversar al lui Traian Băsescu. După prestaţia fatală a lui Geoană în ultima întâlnire televizată, în loc să se pună la adăpost, cum se face de obicei în politica noastră, Crin Antonescu a ieşit să susţină cauza până la capăt mai curajos decât pesediştii lui Geoană. L-a zdruncinat serios pe Traian Băsescu când a fost faţă în faţă cu el. Antonescu reprezintă tipul de politician "generaţia următoare", care nu are legături nici cu Partidul Comunist, nici cu Securitatea. Crin Antonescu este speranţa că aceste alegeri prezidenţiale au fost ultimele în care s-au înfruntat candidatul PCR cu candidatul Securităţii.

Aşa că îi sfătuiesc pe votanţii anti-Băsescu bătuţi de gândul emigrării să mai chibzuiască înainte de a o face. Nu de alta, dar aproape toţi cei care au plecat înaintea lor au ajuns să-l voteze pe Băsescu.

Tara de cacat, conducator asemenea

In ciuda votului, a bunului simt si in general a democratiei, betivul violent dictator Traian Basescu este alesul poporului.

Asa presedinte, asa popor. Dupa chipul si asemanarea lui.

Nu mai conteaza ca s-a furat ca-n codru. Chiar si asa, mult prea multi romani au votat cu Base. Prea multi pentru ca sa nu fiu scarbit complet de imbecilitatea populara. Unde bag si cioditorii din vest + moldovenii rusificati din republica. Care au inclinat balanta.

la ora 17:00

CCSB: Mircea Geoană - 52% Traian Băsescu - 48%

INSOMAR: Mircea Geoană - 51,2% Traian Băsescu - 48,8%

la 15:30

CSOP: Geoană 50,80% – Băsescu 49,2%
CCSB: Geoană 52,7% - Băsescu 47,3%
INSOMAR: Geoană 53,4 - Băsescu 46,6
CURS: Geoană 52% - Băsescu 48%Geoană

Dupa 20 de ani

In 1990 a inceput lupta impotriva FSN-ului. In primele randuri, PNTCD si PNL. Eu, un copil pe atunci, am ales, cu mintea si cu sufletul, PNTCD. Am fost in Piata Universitatii, am strigat Jos Iliescu, am fost golan, am cantat "Chitac, Chitac, sa fie ras in cap", stiu inca pe de rost Imnul Golanilor. Am facut campanie in 90 pentru Ratiu, apoi in 92 pentru Emil, in 96 la fel. Am castigat si am pierdut, momente de neuitat si ani din viata. Am muncit pe branci, am suferit la fiecare esec si m-am bucurat pentru cele mai mici victorii. Am fost alergat de tarani cu pietre si am prieteni batuti de mineri. Sunt anticomunist si ma mandresc cu asta.

Dupa 20 de ani de ura, de pietre, de mineri si de frustrari, dupa 20 de ani in care ne-am dusmanit nu doar ca politicieni, dar si ca oameni, ani in care cine e FSN-ist e comunist si cine e taranist e cu mosierii care vor sa vanda tara, dupa "noi muncim nu gandim", dupa "Iliescu te iubim ca ca tine nu gasim" si "Coposu roade osu", in fine, dupa 20 de ani e momentul sa ne oprim un pic. Sa ne uitam la ce am realizat si sa incercam sa depasim lucrurile care ne dezbina. E timpul pentru solidaritate, pentru intelegere pentru un scop comun: Romania.

Si iata ca, dupa 20 de ani, reprezentanti ai partidelor care au constituit cele doua tabere, PNTCD si PNL, pe de o parte si PSD pe de alta (da, lipseste cealalta jumatate din FSN, PD-ul) au semnat o declaratie la Timisoara (unde altundeva?), un pact pentru scoaterea Romaniei din criza economica si mai ales morala. Textul acestui pact arata ca atat PSD a inteles greselile trecutului cat si ca PNTCD si PNL stiu sa ierte. Pentru ca doar prin iertare putem construi impreuna un viitor in Romania. Pentru noi toti, nu doar pentru politicieni.

Imi scot palaria si ma inclin in fata acestei victorii a bunului simt, a bunei credinte si a concilierii. Respect domnilor Gheorghe Ciuhandu, Radu Sarbu, Crin Antonescu si Mircea Geoana. Respect PNTCD, PNL si PSD. Aceasta este singura cale!

PS uite si textul complet: